[mi-era dor]

era cantecul meu cretan preferat. nu inteleg un cuvant in afara de trianta tria, adica 33, dar am invatat sa fredonez versurile si sa particip la dans, desi nu l-am dansat niciodata.

imi place muzica lor si cel mai mult imi placea sa ii privesc dansand…plin de viata, nepasator, fermecator pana la ultima miscare neglijenta…

Later Edit:

am gasit-o intamplator.

imi amintesc ca vedeam acest video in fiecare dimineata pe plasma din katafigio, era difuzat pe vreun program muzical. eu mergeam la cafea si s-o mai ajut pe dimitra. nu aveam ce face pana la 12 cand incepeam lucrul, iar in camera lui olga nu mai puteam sta dupa ora 8. katafigio se deschidea in jurul orei 9 si jumatate, mai tarziu sau mai devreme, in functie de cat era de ocupat in noaptea precedenta si de cum se trezea dimitra. a fost refugiul meu in diminetile in care nu aveam unde merge, iar dimitra cineva care m-a acceptat asa cum sunt, chiar si cand nu i-a placut sau nu a inteles.

[cred ca mi-e dor de ceva mai mult decat creta...mi-e dor de sinceritate....]

schimbari

mi-am dat seama ca mi-am pierdut interesul de a scrie. m-am intors din venetia si nici macar o fraza, practic nimic nici despre creta, daniel e inexistent aici…nimic despre tot. incep in fiecare seara ceva, pun cuvinte unele langa celelalte, scriu pentru ca trebuie, scriu despre ce nu vreau sa scriu si dupa cateva randuri, un simplu click pe x’ul din colt si nici macar nu ma mai intorc.

in propozitii simple am dat raspunsul aseara lui daniel…i feel i don’t have what to write about, i can’t write anymore, i lost the connection with my blog…si-mi pare rau si mi-e dor si vreau inapoi, dar mi-am pierdut pasiunea (?!) sau inspiratia? eu scriam despre ce simteam, atunci cand era singura metoda de a-mi pune ordine in ganduri, ca sa spun in scris ce nu spuneam cu voce tare. acum despre ce sa scriu?! nu simt nimic…

ma simt pierduta, totul e exact la fel dar nu mai recunosc nimic…decor gol, lipsit de expresie…nimic nu-mi inspira vreun gand sau vreo emotie. si m-am indepartat eu sau am fost indepartata? resping eu sau sunt respinsa? [da, nu mai vorbesc despre surindolent] poate asteptarile sunt prea mari, poate timpul a acoperit amintirea cu un strat de idilic. cum piezisa m-a dezamagit pe mine, poate eu dezamagesc. poate nu mai am rabdare, poate nici cu mine nu se are rabdare. poate toti cerem prea mult, prea repede.

spunem ca oamenii se schimba in timp, spunem ca nu judecam si nu criticam, spunem ca iubim neconditionat, spunem atat de multe lucruri mari pentru ca e atat de usor sa stim ce e bine, sa stim altruismul, intelegerea, relatia, increderea. cand vorbele trebuie sa se transforme in fapte concrete, ne bagam PULA cu toata puterea. (da, am folosit cuvantul “pula”. cu mine, cu tine, cu el, cu ea, cu noi toti). devine greu, nu e usor sa intelegem ce nu cunoastem, asa cum nu e usor sa intelegem”Nimic!”. si atunci ce ramane?sa ne retragem si toata lumea sa fie impotriva noastra, sa fim singuri, sa nu avem nevoie de nimeni si nimic. e atat de usor sa nu ne placa ceva cand nu primim ce vrem, dar si mai usor e sa vrem prea mult si sa dam prea putin. iar apoi de ce sa nu ne prefacem ca nu se intampla nimic si sa spunem aceleasi clisee in care credem doar cand vrem/ne convine (?!).

la urma urmelor, nu despre asta e vorba, nu are nicio legatura cu dezinteresul meu fata de surindolent. problema e ca am nevoie de timp, trebuie sa ma regasesc din nou aici, sa nu mi se mai para doar ultima ramasita a ceva ce nu mai este.

primul pas…o noua infatisare! si voi experimenta si modifica si rectifica pana va fi cea perfect potrivita!

scurta ratacire

am creat si am scris timp de un an un blog numai pentru si despre el. timp de alti trei ani, el a fost intregul meu univers. am decis sa renunt la tot, sa accept un final absent al unei relatii inexistente. rational am ales sa ingrop tot, sa nu ma mai gandesc, sa nu mai doresc, sa nu mai scriu. o vara prelungita a acoperit urmele lui cu nisip si mare, caldura si zambete si muzica noua si imbratisari noi. nici macar orasul vechilor nopti nu a readus nimic la viata. sunt amintiri, sunt fapte, dar locurile noastre nu-mi mai trezesc senzatii acum.daca gandirea imi spune NU, sentimentele se supun cu sau fara voie.

dar cand vad sentimentele ei atat de simplu si clar expuse public si fara retineri, cand citesc sentimentele mele trecute (sau nu) in cuvintele ei…totul revine atat de clar. automat intreaga mea fiinta isi doreste sa il vada, sa ii vorbeasca, sa stie ce mai face. apoi ma infuriu pe mine insami si nu-mi doresc decat sa tip la el, sa ii spun cat de josnic e, sa il insult, sa il lovesc…sa arunc asupra lui toata durerea si furia ce le-am purtat atata timp. de ce ea inca mai simte asta pentru el? de ce scrie despre ceva ce eu am ingropat? de ce totul revine la viata chiar si numai pentru o secunda cand citesc despre ceva ce am ingropat?

dar ratiunea a fost mereu mai puternica si asa cum rational am ramas acolo in ciuda la tot, la fel de rational acum nu mai e nimic. (si nu e acel nimic care inseamna tot, fuck it, re! e un nimic vid) aleg sa pastrez ce am castigat aceasta vara, aleg sa fiu fericita, aleg sa nu ma las trasa inapoi oricat de tentant ar fi un cantec plin de trairi vechi, atat de dragi sau rascolirea unor sentimente atat de intense odata. nu ma voi intoarce la ceva ce nu a existat doar pentru frumusetea tragica a unei iluzii.

pana si faptul ca ma gandesc la asta mi se pare ridicol. am de facut bagajele pentru venetia, downloadat poze si muzica din creta, chat cu olga si daniel. pana si sa iau cina e mai important decat asta.

[poate ar trebui sa nu mai citesc blogul andrei.]

btw, P.S. about Daniel…i take back everything mean that i said about him, joke or no joke.

acum…bagaje si dimineata venetia!

[27-31 octombire : PAUZA]

a night out

ceva nu e bine. sa iesi in oras in cluj-napoca in octombrie, odata era ceva misto, sa zicem asa. studenti prin baruri, muzica si galagie, agitatie generala in jur. la 3 dimineata nimeni nicaieri, piezisa nu mi s-a parut niciodata asa deprimanta. de altfel, intreaga noapte a fost…pur si simplu seaca.

nu mai gasesc nimic amuzant in a sta in casa pana la 3 cu iarba si youtube, iar apoi sa te plimbi pe strazi goale nestiind ce sa faci, unde sa mergi. imi sunt mult prea cunoscute astfel de nopti. daca odata nu aveam nevoie de nimic mai mult de-atat, acum lucrurile s-au schimbat. nu mi-a parut rau sa fiu prima care a plecat acasa. nu vreau sa fiu rautacioasa, dar ceva nu mai e la fel ca inainte. da, sunt obisnuita cu nopti in katafigio, dar stiu si partea cu statul in casa la un joint si-o muzica.

poate aveam eu prea mari asteptari sau poate n-am baut destul. dupa ce ma intorc din venetia, voi mai incerca odata. poate, treptat, va fi mai bine!

back “home”

so back to romania….everything is exactly the same, but still i don’t recognise anything. it’s not bad, but it’s not good. i think it doesn’t suit me anymore. my friends missed me, they all wanted to see me and meet and talk….how to tell them that i didn’t miss romania, i didn’t miss them?!

i was saying before that what happens in greece stays in greece. apparently it’s so true, i can’t say about crete and this summer….whenever i’m asked how was it, i just answer great, very good. trying to tell the whole story seems impossible. it’s not the same thing and maybe some things are just not meant to be said.

i miss my old life style, i miss my home…even being homeless. i hate my parents, i hate this apartment, i don’t have patience with my friends, nothing seems right. even my old cigarettes are shit now. kent is not as good as i remembered, i want my ridiculous big pall mall back. i even miss something that i thought i won’t…

but i’m not complaining. in spite of everything, it’s not that bad. i’m taking things as they are and i’m adjusting very well. i know i will get back used to everything when i will finnally get into my rithm and start the everyday life. now, i’m just visiting relatives, meeting friends and apparently i will be packing again (although i didn’t even unpacked yet).

no time for school, no time for depressions, not even time for homesickness….i’m going to venece! tuesday to saturday i will be a tourist and real customer. should i be happy about this or not?!

kalinihta!

ultima noapte in elounda…nimic nu e cum trebuie. cumparatul cadourilor si impachetatul mi-au luat mai mult decat ma asteptam, iar impreuna cu noul meu “iubit”, dispozitia mea s-a dus pe pula. i just want to get home…my real home. and i am not talking about romania.

e ciudat,nu inteleg cum s-a intamplat asta si niciodata nu as fi crezut ca te poti indragosti de un loc asa mult incat sa simti ca daca pleci, o parte din tine moare. e ca si cum ai iubi un barbat,numai ca nu te face sa suferi. singurul cuvant pe care il pot folosi pentru vara asta e incredibil…pentru prima data in foarte mult timp,aici am fost fericita. am invatat foarte multe vara asta si m-am schimbat foarte mult. nu vreau sa ma intorc in romania si sa redevin cum am fost. [pot ramane eu intr-un nou mediu?]

imi pare rau,nu ma pot concentra. ma uit non stoplaceas,e 11 si 25,iar eu sunt inca in casa cand as fi vrut sa fiu demult in katafigio. din greseala,m-am intalnit azi cu poppi si toti de la paparouna.un raki,ramas bun si ne vedem la anul.va trebui sa-mi iau din nou ramas bun de la mike,desi am facut-o si luni cand credeam ca voi pleca marti. atunci am plans in timpce serveam whiskey si bere,sper ca acum in timpce levoi consuma,nu voi mai plange. dar sa-mi iau ramas bun de la katafigio…nu stiu cum sa fac asta.nu stiu cum sa plec de acolo fara sa ii spun lui nikos kalinihta,see you tomorrow. de aceea nu mai pot sta aici,in fata unui calculator.

trebuie sa ies,trebuie sa plec. simt ca ma voi sufoca daca mai raman in acest apartament in loc sa fiu acasa.

noapte buna din creta pentru ultima data! 

incepand cu maine seara,inapoi in romania…. 

thanks for the memories!

i think it’s about time to post this…

iulia,urarea ta din decembrie s-a adeverit…acum acesta e cantecul.

sfarsit de vara

so…the summer is finnally ending for me also,just 3 more days. marti, 20 octombrie,ora 15 avion din heraklio, ora 18 avion din atena, ora 20 aterizare in bucuresti. ma intorc acasa…(sau imi parasesc “acasa”?) imediat ce am pus receptorul telefonului jos,dupa rezervarea biletului,am inceput sa plang. gandul de a petrece cateva ore in masina spre cluj cu taica’meo si a ajunge in acelasi apartament,locuind din nou cu ei, trebuind sa le povestesc cum a fost vara si apoi sa ma duc sa dorm in acea camera…nu pot,nu vreau! in romania ninge si e frig,aici inca port rochite devara si sandale.

imi pare rau, dar nu vreau inapoi in romania!

bilantul dupa aceasta vara? pierderi: 0, profit: mai mult decat ma asteptam. am venit aici cu un scop,pentru un motiv. nici nu mai conteaza daca s-a realizat sau nu, pentru ca ce intr-adevar s-a realizat vara asta valoreaza mult mai mult.

noaptea asta in sfarsit daniel nu mai vine cu mine in katafigio,deci voi putea sta singura la bar,sa beau si sa plang cu nikos. nu e vorba de depresii,nu e vorba de asa-zisul meu iubit,e vorba doar despre mine…despre a face exact ce am facut toata vara.chiar daca fetele au plecat, chiar daca eu am ramas ultima si singura din grup,vreau sa fac lucrurile pe care le faceam impreuna.si vreau sa le fac singura.

nu mi-e dor de romania, dar ma intorc in tara!

random thoughts:

ascult dj project si nu imi mai spune nimic. sau de fapt…mi-e dor de george! acum asociez dj project cu cel mai tare constantean din toate timpurile,fratiorul meu mare aceasta vara. el a fost primul care a cerut hotel in katafigio…in fiecare noapte hotel pentru george, departe de noi pentru mine.

“prietenul” meu a ajuns acasa,iar eu am emailuri de scris…ne-am schimbat pe muzica lui…

god, i have a boyfriend! :(

sa va povestesc despre noul meu “iubit”.folosesc ghilimele pentru ca din punctul meu de vedere,nu e.doar ne comportam ca si cum ar fi.

in primul rand, i hate him! he is so british. dupa cum spunea olga,the kind of guy that you can take home to mommy and still fuck you. prea perfect si prea ordonat si responsabil pentru mine. pare decupat dintr-o revista sau proaspat scos din cutie tot timpul, too good to be true. si totusi, e atat de mult genul cu care sunt obisnuita…d’n'b si jointuri la el acasa imi suna atat de familiar. eu reusesc sa trec peste atitudinea de englez distant,lipsit de emotii pentru ca intr-un anumit aspect nu maiechiar atat de british, dar olga inca incearca sa gaseasca ce e in neregula cu el.

suntem “impreuna” de 4 zile,din prima zi am avut propria periuta de dinti in apartamentul lui,a doua zi am primit cheia, iar acum incerc politicos sa ii refuz invitatia de a ma muta la el pentru ultima mea saptamana aici, in timp ce el cauta pe net bilete de avion londra-cluj pentru decembrie. is it only me or did i end up in a parallel universe?!? cu toate acestea,imi folosesc apartamentul pe post de garderoba pentru ca chiar si acum sunt la el, desi el nu e acasa. iar diseara, cand ma voi intoarce din katafigio si skinny dipping cu olga pentru ultima data,voi veni tot aici.

il cheama daniel, are 28 de ani, e din londra si detine un restaurant in elounda. prima data m-a oprit sa imi spuna buna seara,a doua zi a oprit la mine la bar for a small bullshit talk,iar eu nu ma puteam gandi decat cine dracu’ e asta si daca il cunosc de undeva. a treia zi, dupa un vin in katafigio,o votca tonic in eden,un gin tonic si un joint la el si a fost cel mai lung date for drinks ever…aparent se va termina saptamana viitoare cand ma intorc acasa. how did i end up having a boyfriend, i will never know.i’m in this only for good sex and free internet on a huge screen tv.stiam ca totul e mult mai usorin elounda,dar asta e prea de tot. e ciudat cat de simplu e si cat de confortabil ma simt in situatia asta (sa ii zicem asa).

e atat de bine ca ma enerveaza! am nevoie de drama si probleme si depresii, putine complicatii, va rog! aproape ca m-am transformat in el…sunt iubita ideala, dar e doar un act.nu simt nimic. cel putin nu suficient ca sa ii acord importanta. dar daca tot de maine am sa raman singura, olga-singura care a mai ramas din grup-plecand si ea, am cu cine imi petrece timpul. si daca chiar o sa am nevoie de complicatii si ceva ce pare real,thanassis e la un telefon distanta. (interesanta alegere de cuvinte…imi aminteste de opoezie in care once upon a time am crezut).

intre timp,daniel pregateste o petrecere de ziua mea iar eu voi intarzia la intalnirea cu olga.

i’m back!

iar a trecut prea mult timp de cand nu am mai dat niciun semn.mai am 8 zile in creta, iar eu inca ma simt in vara. nimic nu se termina aici. dimpotriva chiar!

am din nou acces nelimitat la internet, asa ca pe maine! i have a party to get ready for and a surprize to prepare for daniel! [how the fuck did i ended up having a boyfriend?!]