din varful degetelor

do you remember the last thing we said to each other? or the last kiss?…i don’t! nu pot sa cred ca am uitat. tot ce-mi vine in minte sunt doar franturi de scene in ceata si tipete.

toata ziua m-am certat cu daniel. adica ne-am certat, chestii de lucru numai. e oribil sa lucrezi impreuna si e si mai oribil sa lucrezi cu dan daca te culci cu el. certuri de lucru duc la chestii mai serioase sau le duc eu sau eu am dreptate si certurile de lucru sunt bazate pe chestii mai serioase sau….observi cercul vicios, nu? anyway, ce spuneam….daniel a zis ca nu are nevoie de mine, ca nimeni nu are nevoie de nimeni si asta pe mine ma insulta. si de ce naiba ma insulta?! eu cred ca iubeste restaurantul mai mult decat ma iubeste pe mine, ca sunt pe locul 2. iar mandri lui si siguranta de sine (si de mine) nu il lasa sa ma contrazica sau chiar e sincer sau cinic luand in considerare experienta lui sau eu am devenit mai rece sau….observi viciul din nou?

poate nu stii, dar e discursul pe care carrie il tine la sfarsitul ultimului episod din sezonul 6, sex andthe city cand il paraseste pe rus in paris pentru big sau cand house ii spune lui cuddy that between saving everybody and loving her he chooses her (stiu, referinte idioate dar daca as alege literatura as parea snoaba)….that’s what i want, everthing and all for me and to be needed. i don’t want to be dispensable!

crezi ca se poate asa ceva sau sunt doar replici geniale intr-un scenariu? am devenit atat de prinsi in micul nostru univers incat valorile si prioritatile au fost date peste cap…sau chiar s-au schimbat? sa ne multumim cu mai putin pentru ca mai putin e doar normal, deci nu mai putin? if this makes any sense to you.

i believe i’m out of date and i believe my values, morals, beliefs and priorities are out of date. anacronice, ala e cuvantul?! and i also believe that people don’t always say what they want, don’t always know what they want or what they say and more often speak without thinking before. and i’m sure i do the same. Regret expects this from us, asa isi castiga existenta.

oricum, ideea era ca….nu este nicio idee. mi-a fost dor sa scriu, ma simt mai bine (nu ca m-as fi simtit rau inainte), dar e tarziu.

and maybe he is right and i am over-sensitive during pms.

eu si yoga

fac yoga. de fapt, am facut yoga timp de o luna, saptamana viitoare va fi ultima data pentru ca odata ce se deschide sezonul (si noi restaurantul) nu voi mai avea timp. am descoperit ca sunt mult mai flexibila decat credeam, dar stau foarte prost la capitolul echilibru. insa, nu depre asta e vorba. esenta in yoga e respiratia si meditatia…

la finalul sedintei, cu luminile stinse, stand in lotus sau intins pe spate, in liniste totala, trebuie sa…meditam, cred. prima data, am petrecut cele circa 20 de minute gandindu-ma la cartea Eat, pray, love unde protagonista nu se putea concentra la meditatiile din templu. nu e o comparatie, e pur si simplu primul lucru ce mi-a trecut prin cap. dupa care, m-am gandit ca-mi trebuie o tigara, apoi ca se face rece, ca persoana de langa mine respira prea puternic sau ce cauta un barbat supra-ponderat la yoga. ti se spune ca atunci cand gandurile iti fug departe, opreste-te, ia-ti un moment sa recunosti gandul, pune-l deoparte ntr-o cutie imaginara si concentreaza-te asupra respiratiei sa devii una cu respiratia. am incercat sa-mi imaginez o cutie, sa pun gandurile acolo, dar…nu a functionat. cand a trebuit sa incantam Om pentru incheierea sedintei, in grup, cu voce tare, mi s-a parut complet inutil si oarecum fals.

suntem un grup de 5 persoane, sunt cea mai tanara din grup, media de varsta fiind probabil in jur de 45, daca nu mai mult (mama lui daniel are 60 de ani si e acolo de doua ori pe saptamana cu mine) si oamenii astia vin exact pentru respiratie si meditatie. fie ca au avut un atac de cord inainte, probleme cu spatele sau de respiratie, au gasit in yoga o modalitate de tratament si relaxare. ba chiar, au adoptat yoga ca mod de viata. incantatiile si meditatiile nu sunt false pentru ei si se straduiesc sa faca toate contorsionarile fizice chiar si atunci cand e prea mult pentru conditia lor fizica.

dar nu asta ma intereseaza.

saptamana trecuta, am inceput sa plang in timpul meditatiei. in intuneric, cu ochii inchisi, respirand si expirand egal, m-a coplesit linistea. mi-am dat seama ca devin foarte emotionala dupa o sedinta de yoga. corpul ti-e atat de relaxat si destins, incat mintea nu are de ales decat sa urmeze calea. stateam intinsa pe acea saltea si incetul cu incetul pierdeam legatura cu propriul corp, ca si cum as fi aproape sa adorm si atunci mi-am dat seama de linistea din jurul meu, o liniste atat de puternica incat o simteam inauntrul meu, adanc in minte si nu mi-am putut stapani lacrimile. e doar o senzatie scurta, dar atat de intensa ca te apasa. e o senzatie de liniste ce mie mi s-a parut minunata si infricosatoare in acelasi timp.

meditatia nu e de mine, imi lipseste echilibrul interior si capacitatea de a lucra cu asa ceva. cu toate astea, yoga ma face sa ma simt mai bine, cel putin fizic. e prima forma de sport/exercitii fizice ce-mi face placere.

pe de alta parte, aseara am plans ca un copil la un episod din grey’s anatomy, deci…asta sunt! 🙂

it’s all about the comfort

dupa trei saptamani de cand ne-am intors, tot nu am nimic de spus…

mi-a fost dor de locul asta, de casa mea, de iarba asta, de simplitate. ne trezim dimineata, o cafea cu un joc de scrabble, stam la soare cand e cazul sau jucam wii bowling si golf cand ploua, din cand in cand luam pranzul cu parintii lui, iesim in fiecare vineri cu prieteni si ne facem muci…oarecare rutina sau stabilitate facila, tine de perceptie.

mi-a placut in romania, cam o luna-doua, dar apoi a devenit prea greu. nu spun ca nu am nicio vina, am fopst o leguma toata iarna, nu am facut nimic. vorbeam de teatru si cursuri de limbi straine si cinema si carti si stirile de la ora sapte si cafele si prieteni, dar nimic nu s-a intamplat. as putea gasi zeci de scuze si explicatii, dar nu au importanta. if you don’t feel like it, you don’t feel like it si asta e.

m-am intors acum si totul a revenit la normal. sunt multumita!

iubesc Craciunul!

Craciunul acesta a fost minunat! …desi a coincis cu o anumita perioaa a lunii pentru mine, deci am fost irascibila si artagoasa primele doua, aproape trei zile (poate si pentru ca nu fumez de fata cu ai mei si am fost non-stop cu ei :), dar a fost grozav.

primul craciun petrecut cu adevarat impreuna, eu si el cand am avut felicitari de craciun expuse pe dulap ce au venit pe numele noastre si am petrecut o zi intreaga alegand globuri pentru pom si cautand acel ingeras petru varf gen „va ramane in familie pentru generatii intregi”, chiar si negociand preturi la brad cu tata (l-am scos la 45 de la 60 de lei 🙂 desi lucrurile nu au mers toate conform planurilor, s-a aranjat frumos. am petrecut ajunul cu parintii mei, ziua de craciun la bunici si toate rudele de la tara, apoi cu partea lui tata din familie si in final din nou cu ai mei la noi acasa. 🙂 daniel si-a ales ca misiune sa incerce tuica de prune si salata de boeuf oriunde mergem si sa-l bata la remi pe tata, iar ai mei sa susoteasca pe la spate cu rubedenii despre o nunta ce inca nu intra in discutii serioase. 🙂 ciudat e ca…desi am petrecut atat de mult timp cu ai mei si desi am fost putin afurisita pe alocuri…a fost perfect!

si craciunul e gata acum, planurile de revelion sunt facute, bagajele gandite…dar pentru mine mai ramane seara asta…afara e zapada si pe geam se vad doar dealul alb si reflectia instalatiei de pom, luminile sunt stinse, lasand doar doua lumanari si bradul in colt, cu ciocolata si un ultim pahar de vin…totul mi se pare magic! e ora 1 noaptea si de patru ore ma uit la gilmore girls pentru ca nu vreau sa parasesc camera.  pana si daniel dormind langa mine pe canapea de patru ore mi se pare magic…e magic ca se simte atat de comfortabil si bine cu prietena mea cea mai buna si familia ei incat sa manance si sa bea prea mult ca apoi sa venim acasa si sa adoarma uitand complet cat de nerabdator era sa-si „incerce” noul snowboard! 🙂

a fost intr-adevar o seara magica, absolut minunata si nu doar pentru lumanari, zapada, instalatii de pom sau vin, ci mai mult pentru sentimentul de intreg, de revenire la ceva drag si obiceiuri personale, stabile cand (vorba ta, iuly) lucrurile se schimba. ce face seara asta magica e senzatia nou descoperita de multumire de sine. simt ca am tot ce mi-am dorit vreodata…o familie care ma iubeste pe mine si partenerul meu, un al doilea set de parinti ce ma accepta si indragesc asa cum sunt, o verisoara nebunatica pe care o ador la fel de mult pe cat ma enerveaza:), o prietena cea mai buna absolut extraordinara si o persoana minunata alaturi cu care ma pot imagina petrecandu-mi restul zilelor.

e o noua viata si, in sfarsit, imi dau seama ca e exact ceea ce vreau. poate nu e perfecta, probleme sunt si sunt sigura ca vor mai fi si altele, nu se poate altfel, dar nu mai mi-e frica si nu mai am indoieli. acum stiu ca sunt unde vreau sa fiu!

Noapte buna si Sarbatori fericite!

ma asteptam la mai mult!

de cand am venit in tara nu am facut nimic. aveam atatea planuri, atatea idei, dar dupa primele doua saptamani de leneveala parca mi-a intrat in sange. la inceput am crezut ca e pentru ca ma obsedeaza problemele parintilor mei, care mi-au facut viata psihica un calvar in ultimele sapte luni, dar deja nici asta nu mai e o scuza. starea mea de pasivitate a ajuns sa-l afecteze si pe daniel, e nefericit in romania, desi el de-abia astepta sa venim.

asa ca a venit timpul sa ma trezesc, sa-mi revin si incep aici. de fapt, am inceput cu un „weekend” la sibiu in mijlocul saptamanii. 🙂

am ajuns marti in sibiu si trebuia sa stam pana maine, dar deja aseara eram inapoi acasa, am vrut sa mergem pentru reputatia de capitala culturala a sibiului si oras istoric, de influenta germana si, mai ales, pentru targul de craciun. speram sa gasim tarabe pline de nimicuri frumoase, decoratii de craciun hand-made, atmosfera vesela si plina de viata, restaurante dragute si intime s.a.m.d.

ei bine, cu una sau doua exceptii, toata lumea oferea aceleasi lucruri si nimic special. ne-am plimbat in cerc in Piata Mare, oprindu-ne in fata fiecarei tarabe si tot ce am gasit sa-si merite banii a fost vin fiert si o coronita de brad pentru usa, calitate si preturi mai bune ca la cluj. in rest, insa, clujul castiga detasat. tot aranjamentul din centru mi s-a parut haotic si sarac. o plimbare din matei pana in avram iancu e mai impresionanta decat sa traversezi toata Piata Mare inspre Piata Mica, peste Podul Minciunilor si in Piata Huet. poate aveam noi asteptari prea mari, poate am comparat sibiul cu brasov prea mult, unde primul pierde detasat, cert e ca am ajuns la concluzia ca nu se merita sa petrecem 3 zile in sibiu.

poate nu am fi fost atat de duri daca nu ar fi fost si chestiunea pensiunii. am fost cazati la Casa Baciu, o mica pensiune aproape de centrul istoric, cu preturi relativ rezonabile de 120 lei pe noapte. odata ajunsi acolo, a fost clar ca prezentarea de pe internet nu corespunde deloc cu realitatea. camerele sunt decorate cu prost gust si caldura lipseste cu desavarsire. pat dublu inseamna doua saltele de o persoana puse impreuna, camera pe care am refuzat-o din start. am fost mutati in camera matrimoniala, doar ca sa descoperim ca desi era intr-adevar un pat dublu, pilota era compusa din doua pilote de o persoana, frumos mascate sub alte doua paturi de o persoana. poate sunt detalii marunte, dar mie mi se pare ridicol sa oferi unui cuplu paturi single. defeats the purpose, doesn’t it?! ca sa nu mi spun, ca era interzis fumatul in camera desi am specificat ca suntem fumatori. nu vreau sa cred ca sunt prea pretentioasa, dar nici nu vreau sa cred ca la 120 lei pe noapte trebuie sa ma multumesc cu atat.

poate sunt dezamagita pentru ca eu iubeam sibiul si acum nu am gasit nimic sau poate a fost doar ghinion, o zi mai proasta. sfatul meu pentru oricine cu idei de escapada intr-un alt oras, nu alegeti sibiul si, mai ales, nu va incredeti prea mult in internet, e foarte inselator. a, si sa nu uit, nu va incredeti in recenziile americanilor despre restaurante sau cazare, in sibiu sau oriunde. nu au nicio idee despre ce vorbesc cand vine vorba de romania! 🙂

corespondenta confidentiala

acum 2 ani, cand am inceput acest blog, am vrut sa scriu povestea noastra si, pe cat am putut, asta am facut. finalul e pe 6 pagini scrise de mana, intr-un loc strain la malul marii. a trebuit sa plec sa mor si sa ma renasc doar cu amintirea ta. treptat, am luat o pauza…viata m-a dus pe alte drumuri si mi-am gasit un nou viciu si nu am mai scris. nu am gasit ceva mai bun, nu stiu descrie linistea si fericirea. nu mai pot spune lucrurie atat de usor.

stii, imi place zorky, e locul meu de intalnire cu fetele, e locul in care se spun lucruri ce raman de obicei ascunse sub tacere, pot sune lucruri pe care le-as fi scris aici. si stii ce ziceam? cand ma gandesc la tine primul lucru care-mi vine in minte e un sarut. imi amintesc locul, chipul tau, senzatia, totul. si apoi doar finalul nostru, toata acea porcarie, cum am cazut si m-am prabusit si cum tu nu erai nicaieri in cosmarul meu. instinctual, nu-mi amintesc nimic altceva….le spuneam fetelor ce fraiera am fost. nu neg nimic din ce am spus sau crezut despre tine. da, am crezut ca esti Dumnezeu si mai mult. da, am crezut ca esti perfect si erai si am crezut ca nu voi gasi pe nimeni ca tine si nu am gasit. ce-mi pare rau e ca am crezut in tine mai mult decat ai facut-o tu, ca nu mi-am dat seama ca exista si o altfel de iubire decat cea de geniu.

si acum imi spui sa vin inapoi si vrei sa te cred…vrei sa las totul? apartamentul in care locuiesc, barbatul cu care dorm, apartamentul din grecia, parintii lui, afacerea familiei….relatia de peste un an? increderea, respectul si iubirea pe care eu si el le-am cladit de peste un an?

te intreb…pentru ce? de ce as face asta? pentru o poezie?

[vezi, iuly, am avut dreptate.]

am crescut si sunt destul de puternica, am vazut ca sunt atat de multe alte lucruri in viata mai importante si probleme mai serioase. curiozitatea m-ar impinge sa raspund „da” chemarii tale, dar pentru a lasa totul am nevoie de mai mult decat o poeziie, ceva ce stiu ca tu nu poti sa-mi dai.

nu mai sunt aceeasi!

Later Edit:

exact cum credeam! atat ti-a fost avantul de a ma „recuceri”. nu mai merge…18 poezii de ziua mea? si crezi ca mai inseamna ceva pentru mine, mai ales dupa cele  aceleasi 32 poezii (sau cate-o fost) pentru andra si simona??? nu mai am aceleasi slabiciuni, metodele de odata nu mai functioneaza, ma plictiseste penibilitatea incercarii tale de a te reinfiltra in viata mea. denisa si mr juve, serios???

vrei sa reluam legatura, ti-am dat o sansa, au trecut sase zile, ai ratat-o! ramai o amintire draga a unui om mare, nu strica imaginea ce mi-a ramas despre tine. nu vreau sa stiu ca ai ramas exact la fel si nici un pic mai bun!

si am incheiat acest subiect.

of…

de-abia astept sa ajung la cluj, amandoi de-abia asteptam. (nu are rost sa mai spun ce ironica e situatia ca exact asta am propus eu, dar pentru inca o luna mi-am futut faculta…e, nu-mi pare rau…inca)

mi-e dor de stiri si mtv. cat de stupid suna, dar ma simt ignoranta daca nu stiu evenimentele majore din lume sau macar muzica curenta. sunt prea comoda pentru stiri pe internet si citit ziare, vreau televizor. 🙂 fratele lui daniel a venit in vacanta cu logodnica, big shot sales agent la o companie internationala de bijuterii si ea-doctor la un spital londonez. ciudat, dar m-am simtit exact ca atunci cand eram cu dana la ciubanca de cateva luni bune si verisoara noastra de la timisoara venea in vizita pentru vreo saptamana…ma simt ca si cum as fi de la tara si nu-mi plac orasenii. 🙂

am nevoie sa ma intorc sa ma asigur ca parintii mei sunt bine. stiu ca nu pot face nimic, dar in acelasi timp nu pot sa nu gandesc ca totul va fi bine cand ajung acasa.

mi-e dor de prietenii mei si de timp singura in lumea mea. 6 luni non stop petrecute cu partenerul e mult prea mult. amandoi avem nevoie de un time out. vreau o bere cu fetele si danutza sa ma penseze. 🙂 dam it, si tu te-ai mutat cu iubitul. cateodata ma gandesc ca ne miscam prea repede, dar macar nu ne aruncam in casnicii cu copii ca mamele noastre. 🙂 trebuie sa fac ceva productiv, productiv pentru creier. nu ma primesc astia inapoi la faculta, foarte bine. nici nu imi doream foarte mult. o sa iau lectii de greaca si italiana si rusa si o sa fac scoala de soferi sau aviatie si permis la biblioteca, orice. inca nu simt ca ma indobitocesc, m-am intors la citit de placere vara asta, dar am nevoie de o provocare cerebrala.

okay, fac lucrurile  sa sune prea rau si nu e  chiar asa. am nevoie de o schimbare de peisaj, atata tot.

happy birthday to me…

si am 22 de ani…cateodata uit ca sunt atat de tanara.

e ora 3 far 30, daniel doarme, e trecut de ziua mea si eu m-am ridicat din pat, sunt singura in camera pe intuneric si nu mi-e somn…sau mi-e dar nu-mi dau seama.

am 22 de ani si…imi fac griji pentru parintii mei. pentru ei si pentru binele relatiei lor ma intorc in romania. am biletele pe un raft prafuit, in 5 noiembrie la 22 si 15 minute ajung in cluj…inapoi in romania pentru iarna

nu imi termin facultatea, desi am vrut pentru tatal meu si rude, pentru persoane care vorbesc prea mult…pentru cioburi care rad de oala sparta, , insa e prea tarziu pentru asta. imi ramane doar iarna in cluj fara probleme, sa ma bucur de oras si tot ce are, de prieteni.

azi de ziua mea, la pranz, cerul s-a deschis, a tunat si a fulgerat si a plouat pe mare cu mare. apa curgea in siroaie pe terasa unde luam masa, stropi de ploaie ne-au udat pestele, zgomotul picurilor pe acoperis astupau orice sunet uman si marea s-a confundat in ploaie i vant, totul in nunate de gri…cel mai frumos cadou de ziua mea a fost o furtuna violenta pe mare dupa care soarele a iesit triumfatoruscand totul cu calm si caldura…cer senin si albastru , lasand in urma linite si nori albi-rosiatici-aurii cu reflectii linistite in apa lina. pana si broastele testoase au iesit la o gura de aer…

ce-mi doresc de ziua mera?…fericire pentru toata lumea…imi dorec ca nu mai fie probleme, vreau pace si liniste pentru toti din jurul meu.

pentru asta ne intoarcem in romania. si stiu ca nu e de-ajuns, dar macar e ceva.

noapte buna, ziua mea s-a terminat…

da, am 22 de ani si incep sa invat ca nu pot face fericita pe toata lumea, dar pe mine da!

va mai amintiti de mine?

sunt in patul in care pana azi dimineata au dormit iulia si alex. fumez o tigara si am pus mana pe laptop prima data in „nu-mi mai amintesc de cand”. nu mi s-a intamplat nimic, pur si simplu nu am simtit nevoia. si cand am simtit, nu aveam chef. mi se pare ca unele lucruri sunt mai importante decat altele si daca nu pot scrie despre ce ma macina, nu are rost sa scriu despre ce ma atinge.

mi-am luat o pauza de gandire…gandire si grija asupra unui aspect caruia niciodata nu i-am dat importanta (sau cel putin atata). psihic vorbind, tot acest timp a fost dedicat familiei mele, ca stiu ei sau nu. desi problema mea inca nu am rezolvat-o, acum ca lucrurile s-au mai linistit pentru ei, ma simt si eu mai usurata si cu mintea destul de limpede sa incerc sa revin la vechi obiceiuri. stiu, ca nu ma fac inteleasa, la urma urmelor daca as fi putut fi clara despre acest subiect as fi umplut pagini si pagini de blog si nu as fi avut aceasta lunga absenta.

am ajuns la concluzia ca sunt o persoana ingrozitoare, mai ales o prietena ingrozitoare. nu am tinut legatura cu nimeni (din nou), nu am dat un telefon, nu am raspuns la un email, nici macar nu am avut bunavointa sa imi iau un alt numar de mobil dupa ce cosmote grecia s-a hotarat sa imi inchida numarul. am uitat de zile de nastere, de nunti, tot. intre invatarea unui nou job, coabitarea permanenta cu cineva si problemele parintilor mei…nu am avut timp decat de cateva lungi ore pe plaja.

deci  eu sunt bine si am fost bine toata vara, persoanele dragi mie nu au fost bine si asta mi-a ocupat tot timpul.

daca cineva intelege cum e sa zboare timpul fara sa fi facut nimic, e iulia. cele doua saptamani de vacanta ale ei s-au terminat mai repede decat ne-am dat seama. toata lumea se plange cand au invitati in timpul sezonului, dar eu nu. mie mi-a placut sa am prieteni acasa, sa le arat de ce imi place aici si ce e bun si ce e frumos. mi-a placut chiar si cand ma enerva ca erau turisti ce se trezeau tarziu si faceau o mie de poze in acelasi loc. 🙂

gandul ca iulia a plecat inapoi la cluj…si parca-o vad ajungand acasa cu cadouri pentru toata lumea si poze cu toate felurile de mancare ciudate ce le-au incercat si cu multe de povestit…parca mi-e dor de casa, mi se face dor de cluj cu blocuri mari si gri si oameni multi pe memo si trafic si matei si haine groase si asteptat in statie…si tot ce inseamna cluj si viata de student. probabil, exact la fel ii e iuliei dor de mare si restaurante pe apa si briza si soare si zile lenese pe plaja.

dar hey, sa nu ne intristam!

sunt tot eu, nu m-am schimbat deloc…doar ca imbatranesc putin! 🙂

i was just thinking…

am cunoscut un domn din germania stabilit aici. de fapt, poate stabilit nu e tocmai cuvantul potrivit. locuieste pe o barca, o barca canoe mai exact. e un fel de prieten de familie. a venit la cina intr-o seara cu 2 prieteni, iar a doua zi mi-a adus un breloc pentru chei in forma unei mingiute in culorile steagului romaniei. are in jur de 50 de ani, vorbeste engleza relativ bine, nu stiu cu ce se ocupa, cum a  ajuns aici si de ce, din ce traieste aici si cum locuieste pe o barca, dar mi se pare un batranel adorabil.

dieter, asa il cheama, e unul dintre multii straini care locuiesc aici, dar care nu pare deloc implicat in viata de aici spre deosebire de ceilalti, foarte multi, care sunt perfect integrati si adaptati. au joburi, cerc social, un ritm de viata normal, ba chiar precum face orice cetatean al unei tari, se plang de sistemul grec si cum merg lucrurile, taxele crescute (tva-ul a devenit 23% saptamana trecuta), mite si folosirea banilor publici in alte scopuri decat cele publice. ca si cum ar fi tara lor natala in care ai acest drept si nu doar o tara de rezidenta, in care eu simt ca toate aceste lucruri nu au de a face cu mine, o straina aici, desi admit ne afecteaza pe toti.

pentru mine e chestiunea de locatie si peisaj. sunt atat de obisnuita sa ma trezesc dimineata si sa vad marea de pe geam sau sa ma duc la lucru pe malul marii, sa mananc caracatita si sa fiu atat de bronzata ca nici nu mai stiu care era culoarea pielii mele inainte, de parca nu am trait toata viata intre blocuri. e un fel de dualitate ciudata ce mi se intampla…sunt obisnuita si nu mi se pare nimic special, ba chiar nu-mi place ca la urma urmelor e tot „la tara”, dar apoi am momente cand ma surprind inmarmurita de uimire si ma gandesc ca astea sunt locuri pe care le vezi doar la televizor, nu in care sa traiesti efectiv. drumul dinspre agios inapoi in elounda mi-a placut mereu…ocean deschis de un albastru atat de adanc precum de limpede verzui la mal cu muntele cazand intr-o coasta drept in apa, lasand de cealalta parte un orasel ce pare mic si colorat, rasfirat de-a lungul marii. chiar si acum stand la bar in restaurant, prin usa deschisa vad marea care parca incepe din balustrada joasa de lemn ce incadreaza restaurantul si se termina intr-un munte cu mici casute albe imprastiate la poala si arbsti de tot felul dezorganizati inspre varf.

daniel nu intelege reactia asta a mea, spune ca sunt ciudata, exact cum spune ca sunt ciudata pentru ca imi place ceapa in salate si mancare gatita, dar nu pe pizza si in sandwiciuri. poate fiind de 5 ani aici, incepi sa iei totul de-a gata, for granted cum ar spune el. eu sunt doar de aproape 2 luni si de multe ori fac la fel, insa in scurte momente de luciditate (sau poate euforie), ma opresc, privesc in jur, respir adanc si nu spun nimic, doar admir.

inca nu simt ca locuiesc aici, nu ma simt cetatean, nu ma simt rezident, nici macar nu simt ca apartamentul nostru e al meu. pendulez intre lipsurile unor orasele mici in comparatie cu „the big city life” si o mirare aproape idiotica a frumusetii unor orasele mici la malul marii. ma simt perfect in largul meu, intr-un mediu propice, dar de-abia astept sa simt ca apartin acestui loc.

Februarie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  

Categorii

Arhive